Cum să furi un milion de români

Uniunea Europeană s-a pripit când a admonestat România – direct, ori indirect – „pe surse”, că ar încerca să introducă în UE pe uşa din dos sute de mii de basarabeni. Şi nu numai pentru că acordarea cetăţeniei este atributul suveran al oricărui stat membru, ci şi pentru că nu a stat să cântărească adevăratul impact al modificărilor anunţate de Guvernul Boc.

Gama de reacţii europene este foarte variată, mergând de la gestul puţin diplomatic al vicepremierului ceh, de a-i transmite „preocuparea” UE şefului diplomaţiei româneşti (imediat după întrevederea cu acesta), până la „prudenţa” Comisiei Europene faţă de această decizie şi convingerea unui purtător de cuvânt că este vorba de o declaraţie pur politică a preşedintelui Băsescu. Un comentariu al Financial Times merge până la a deplânge faptul că UE este obligată să accepte politicile unui „membru indisciplinat”, care dă dovadă de o atitudine impulsivă oferind cetăţenie europeană unui sfert din populaţia cea mai săracă de pe harta Europei.

Ordonanţa cerută de preşedintele României mai are însă drum lung până să fie pusă în aplicare – trebuie să treacă mai întâi de Parlament. Liderul de la Cotroceni vorbeşte încă de la începuturile mandatului de modificare a legii cetăţeniei, în sensul de a o face mai maleabilă pentru românii de peste Prut. Sunt cazuri (şi nu puţine) de moldoveni care au aşteptat 6-7 ani şi aşteaptă şi în prezent să devină cetăţeni români, fiind plimbaţi de la Ana la Caiafa chiar de autorităţile române. Or, chiar preşedintele român se lăudase recent că „România are avantajul că deţine arhivele cu datele civile ale celor care şi-au pierdut cetăţenia română odată cu Pactul Ribbentrop-Molotov, în 1940”. România are arhivele, dar nu le foloseşte.